Beard Brothers

Beard Brothers este o asociație de bărboși ce are drept obiectiv schimbarea unor aspecte existente în societatea actuală. Aceștia, pe lângă campaniile umanitare în care au fost, sunt și încă vor fi implicați, încearcă să facă lucruri care să fie de folos întregii comunității.

Centrul Educațional Raluca

DownCER este o organizaţie non-guvernamentală care funcţionează din anul 2010 cu scopul de a sprijini integrarea tinerilor, adulților cu nevoi speciale, în special a tinerilor cu sindrom Down și a familiilor acestora, promovând abordarea dizabilităţii din perspectiva drepturilor umane, bazată pe un model social.
Adriana Avram, fondatoarea Centrului Educațional Raluca, ne îndeamnă să vedem frumusețea și talentul acestor tineri.